Cum poti fi voluntar EVS in Rustavi, Georgia in 2013?

Asociatia Millennium Center implementeaza proiectul “Intergenerational exchage – Pay it forward!” impreuna cu organizatia partenera din Georgia – SIQA care este menit să provoace şi să urmeze teme complementare a unui schimb de generaţii şi de cooperare pentru dezvoltare prin încurajarea crearii de punţi de legătură, în conformitate cu fiinţele umane aparţinând unor generaţii diferite.
Ideea principala a proiectului este reprezentat de ideea de schimb ca o formă a evoluţiei şi dezvoltarii atât a indivizilor cat şi a comunităţilor locale, susţinute de punerea în aplicare a metodelor„Barcamp” şi „Time banking” combinat cu alte instrumente de educaţie non-formală.
Activitati: actiuni de schimb de informatii, idei, opinii si abilitati cu persoane apartinand altor generatii, cursuri, ateliere de lucru, dezbateri etc. Pentru mai multe detalii despre proiect va rugam sa consultati descrierea de mai jos sau sa ne contactati la adresa de e-mail: sending.mc@gmail.com.
Termenul limita de trimitere a candidaturii este  10 martie 2013
Facilitati: 
  • pregatire, formare si integrare
  • cursuri de limba straina (rusa si georgiana)
  • bani de buzunar  (80 Euro/luna)
  • cazare, masa, transport local
  • transport international (90%, iar 10% cofinantare voluntar max 50 Euro)
  • mentor, facilitator, mentorat consolidat
  • acces la activitati
  • vaccinuri
  • asigurare medicala
  • recunoasterea participarii intr-un Stagiu de Voluntariat EVS – Certificatul YOUTHPASS !
 

DESCRIERE STAGIU DE VOLUNTARIAT

Proiect EVS „Intergenerational exchange – Pay it forward!” 

Înaintea începerii completării dosarului de aplicație pentru acest proiect, vă rugăm să aveți în vedere faptul că în urma acestei etape va exista o preselecție a participanților, urmată de un interviu și o probă finală ce se va desfășura la sediul nostru din Arad. De aceea vă rugăm să aveți în vedere faptul că în eventualitatea în care veți fi selecționat(ă) în etapa urmatoare, costurile aferente prezentării la interviu și proba finală vor fi acoperite în totalitate de către fiecare candidat în parte. De asemenea, celor selectionati li se va solicita implicarea intr-un mini-stagiu de voluntariat de 10 h pe temele proiectului (poate fi desfasurat in comunitatea de provenienta) iar in final vor avea parte si de o sesiune de pregatire formata din mai multe module ce se vor organiza in Arad si care vor avea o durata de pana la 2 saptamani intr-un interval de timp de 1 luna inainte de plecarea in stagiul de voluntariat. De asemenea, se solicita candidatilor o disponibilitate mai ridicata in ceea ce priveste timpul acordat altor proceduri adiacente participarii cum ar fi administrarea vaccinurilor etc. Va rugam insistent sa aveti in vedere toate aceste aspecte inainte de a aplica.

4 luni: 1 mai  – 1 septembrie     2 voluntari*

3 luni: 1 iulie  – 1 octombrie     2 voluntari**
1 septembrie – 1 decembrie      3 voluntari**

*cu flexibilitate a catorva zile in functie de disponibilitatea participantilor
** cu eventuale ajustari ale perioadelor
 
  • Organizatie gazda: SIQA                                                                                Georgian Association of Educational Initiatives 
  • Deadline: 10 martie 2013
  • Locatie: Rustavi, Georgia
  • Durata: 3 sau 4 luni

Principalele obiective ale proiectului sunt următoarele:

1. Transferul de competenţe între generaţii implicate în raport cu cel puţin 5 subiecte de interes din diferite domenii pentru ambele părţi: social, cultural, istoric, artistic, sportiv, educativ, tehnologia informatiei etc., pe parcursul stagiilor de voluntariat
2. Schimbul de informaţii, idei, opinii, cunoştinţe în legatura cu cel puţin 10 probleme de interes comun între participanţii implicaţi de la toate generaţiile în timpul stagiilor de voluntariat.

Sarcinile voluntarilor (linii generale):

Acest proiect vizeaza 2 clase mari de activitati:

1. “Skills World” –  transferul de competenţe între generaţii in diferite domenii.

In cadrul Skills World, voluntarii EVS vor avea posibilitatea sa propuna actiuni/activitati din urmatoarele sfere:

→ limbi straine: sesiuni de deprindere de cunostinte in limba romana si/sau engleza

→ tehnologia informatiei si comunicatiilor (TIC): sesiuni de deprindere de abilitati si cunostinte de operare PC, utilizare a mijloacelor de comunicare moderne (internet, retele de socializare, mesagerii instant)

→ arta si media: ateliere de fotografie si film (sesiuni de deprindere de cunostinte si competente de efectuare de fotografii, inregistrare material video, capturi, editare si publicare a unui film).

→ informare si constiinta europeana/internationala: sesiuni/ateliere creative de deprindere de cunostinte cu privire la constructia Uniunii Europene, cultura tinerilor si mediul social actual (social media), moda, conceptul de voluntariatul, programele europene, cetatenia activa, implicare civica, educatia non-formala etc.

Pe de alta parte, reprezentatii celorlalte generatii vor avea posibilitatea sa propuna activitati din urmatoarele sfere:

→ limbi straine: sesiuni de deprindere de cunostinte in limba rusa si/sau georgiana

→ istorie si cultura: sesiuni de deprindere de cunostinte cu privire la aspecte precum religie, politica, economie, cunostinte si informatii cu privire la tara/comunitatea gazda etc.

→ arta si cultura: sesiuni de deprindere de cunostinte si abilitati cu privire la dansuri si muzica specifice, artizanat, pictura, desen, alte tipuri de arte traditionale etc.

→ gastronomie: sesiuni de prezentare a artei culinare traditionale, retete traditionale, aspecte specifice cu privire la istoria artei culinare traditionale georgiene etc.

 

2. “Knowledge World” –  schimbul de informaţii, idei, opinii, cunoştinţe în legatura cu cel puţin 10 probleme de interes comun între generatiile implicate si pentru comunitate ca un intreg, ajutand la rezolvarea unor probleme conectate cu nevoile comunitatii locale si/sau a lumii.

Knowledge World, pe de alta parte va viza organizarea de ateliere/sesiuni de lucru in comun, dezbateri (voluntarii EVS si reprezentantii celorlalte generatii), acestea putand atinge urmatoarele teme/subiecte:

→ protectia mediului, educatie ecologica si aspecte legate de schimbarile climatice

→ drepturile omului

→ principiile si valorile Uniunii Europene, constructia europeana

→ saracie

→ incluziune sociala

→ turism si promovarea turismului

→ angajabilitate si antreprenoriat

→ participare si cetatenie activa

→ initiative de intrajutorare: lupta impotriva crimei organizate, reducere crimei in cartiere, lupta impotriva terorismului, initiative de intrajutorare in general, campanii de protectie a spatiilor comune, a locurilor de joaca, initiative de ajutor reciproc

→ educatie si formare

→ cooperare pentru dezvoltare etc.

 

Procedura de selectie (etapa I – pana in 10 martie)

– Formular de aplicatie 

– Curriculum Vitae (Europass)+ Fotografie

– Scrisoare de motivatie 

– 100% tineri cu oportunitati reduse (vezi mai jos descrierea)

*Tinerii cu oportunităţi reduse sunt tineri dezavantajaţi faţă de alţii, datorită unor situatii sau obstacole menţionate în lista ne-exhaustivă de mai jos. În anumite contexte, astfel de situatii sau obstacole blochează accesul efectiv al tinerilor la educatie la educaţie formală şi non-formală, mobilitate şi participare transnaţională, cetăţenie activă, încurajare şi includere în societate în ansamblu.

  • Obstacole sociale: tineri discriminati pe motive de gen, etnie, religie, orientare sexuala, dizabilitati etc.; tineri cu abilitati sociale limitate sau comportamente anti-sociale sau riscante din punct de vedere sexual; tineri in situatii precare (fosti) condamnati, (fosti) consumatori in exces de droguri sau alcool; parinti tineri si/sau singuri; orfani; tineri din familii dezorganizate
  • Obstacole economice: tineri cu un standard reduse de trai, venituri scazute, dependenta de sistemul de asigurari sociale; in situatie de somaj pe termen lung sau saracie; tineri fara adapost, cu datorii sau probleme financiare
  • Dizabilitati: tineri cu dizabilitati mintale (intelectuale, cognitive, de invatare), fizice, senzoriale sau de alt fel
  • Dificultati educationale: tineri cu dificultati de invatare; tineri care s-au retras din sistemul de invatamant formal; persoane cu calificari inferioare; tineri cu rezultate scolare slabe
  • Diferente culturale: tineri imigranti sau refugiati, ori descendenti ai unor familii imigranti sau refugiati; tineri apartinand unei minoritati nationale sau etnice; tineri cu probleme de adaptare lingvistica si includere culturala
  • Probleme de sanatate: tineri cu probleme cronice de sanatate; tineri cu probleme de sanatate mintala
  • Obstacole geografice: tineri din zone izolate sau rurale; tineri locuind pe insule mici sau in regiuni periferice; tineri din zone urbane cu probleme; tineri din zone cu servicii deficitare (transport public limitatl facilitati reduse, sate abandonate)

Alte situatii posibile:

  • tineri care provin din familii sarace si sunt in prag de abandon scolar sau sunt fortati sa lucreze pentru asigurarea sustenabilitatii familiei sau a lor insisi
  • provin din familii ce au trecut printr-o situatie de criza (sunt orfani si sunt crescuti de bunici sau alte rude, au unul sau ambii parinti in urmatoarele situatii: neangajati, alcoolici, depravati de libertate, sufera de o dizabilitate sau boala cronica, analfabeti sau cu un standard redus de educatie, consumatori de droguri sau persoane plasate in centre de reabilitare)
  • orfani sau tineri plasati in centre de plasament, in special tineri ce trec printr-o perioada de criza institutionala (au deja varsta de 18 ani si trebuie sa paraseasca institutia)
  • femei cu copii ce sunt victime ale violentei in familie sau persoane plasate in centre de reabilitare din diverse motive
  • tineri care nu beneficiaza de suportul familiei in niciun fel
  • tineri care provin din familii numeroase
  • etc.

***Nota 1: Toate costurile aferente participarii in cadrul stagiului de voluntariat sunt acoperite prin program, in afara de 10% din transportul international. (mai multe despre facilitati si conditii gasiti aici:http://voluntarinlume.millenniumcenter.org/stagii-de-voluntariat/

***Nota 2: Daca nu sunteti sigur(a) ca va incadrati in criteriile de eligibilitate, va rugam sa ne scrieti pe adresa sending.mc@gmail.com.

 

Selectia etapa a II-a

Etapa a II-a  presupune deplasarea la sediul asociatiei si se va desfasura in 15-20 martie

Nu ezita sa ne contactezi pentru mai multe informatii sau daca doresti sa aplici si sa afli care sunt procedurile pe care trebuie sa le intrunesti pentru a participa in cadrul acestui proiect la adresa urmatoare: sending.mc@gmail.com 

Documente dosar candidatura:

Formular de aplicatie

CV – Europass

Scrisoare de motivatie

 

 

This entry was posted in Millennium Center, Noutati, Proiecte. Bookmark the permalink.

Comments are closed.